Lucrarea intitulată Maica Domnului în lumina Sfintei Scripturi È™i a Sfintei TradiÈ›ii. O sinteză pentru omul grăbit se doreÈ™te a fi smerit semn de aleasă recunoÈ™tinÈ›ă adus Maicii Domnului de către autor pentru darul sfânt al preoÈ›iei È™i pentru cel al arhieriei, pe care le-a primit la praznicele împărăteÈ™ti închinate cinstirii Născătoarei de Dumnezeu: Adormirea şi, respectiv, Buna Vestire. Suntem con-vinşi că, prin bogăÈ›ia È™i profunzimea informaţiilor teologice, prin stilul scriitoricesc elocvent È™i prin structura sa clară È™i concisă, prezenta lucrare îşi va atinge principalul obiectiv, acela de a răspunde succint, dar pertinent, întrebărilor omului contemporan privind viaÈ›a Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.  Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile NECHITA

Tributar eforturilor practice È™i concrete de a-i ajuta pe oameni în urcuÈ™ul lor duhovnicesc, ÎnaltpreasfinÈ›itul Părinte Arhiepiscop Calinic împărtăÈ™eÈ™te publicului larg o nouă lucrare sintetică, cu nădejdea că lecturarea ei este extrem de benefică în contextul contemporan. De data aceasta, tema demersului È™tiinÈ›ific È™i teologic pe care l-a întreprins ÎnaltpreasfinÈ›ia Sa este mai anevoioasă, dat fiind faptul că dezbate parcursul sufletului după moarte, aspect care în decursul timpului, din pricina anumitor incertitudini, a generat devieri de la dreapta credinÈ›ă È™i, implicit, apariÈ›ia învăÈ›ăturilor greÈ™ite. În excursul său, autorul arată că omul este sortit morÈ›ii trupeÈ™ti, ca urmare a păcatului È™i a lipsei de pocăinÈ›ă a lui Adam. Dar cu toate acestea, Sfânta Scriptură ne învaÈ›ă că viaÈ›a nu încetează după moartea fizică, ci trece într-o existenÈ›ă superioară, în care sufletul, după caz, fie îÈ™i găseÈ™te fericirea È™i liniÈ™tea eternă în nemijlocita apropiere de Hristos, fie este supus chinurilor veÈ™nice. Ca atare, timpul vieÈ›ii pământeÈ™ti are sens unic: este timpul mântuirii, după cum spune Sf. Apostol Pavel (2 Corinteni 6, 2). Fiecare clipă a vieÈ›ii se face prilej pentru mântuire, început de sfinÈ›enie, ocazie de comuniune cu Dumnezeul Cel viu È™i întoarcere din abisul împietririi conÈ™tiinÈ›ei, ce avertizează asupra unei stări mai grave decât moartea trupului: moartea spirituală.SfârÈ™itul vieÈ›ii trebuie înÈ›eles ca o vreme a culegerii roadelor, o împlinire a lucrării în acest plan orizontal, la care suntem chemaÈ›i, urmând să culegem răsplata faptelor noastre în planul vertical în ziua hotărâtă de Dumnezeu, considerată ca fiind ultima a acestei lumi: „este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27).

Prolog

Motivul care m-a determinat, fraÈ›ii mei, să scriu cartea de faÈ›ă, în care am consemnat toate aceste evenimente şi întâmplări adevărate, este unul singur: să se slăvească numele lui Dumnezeu È™i să fie de folos sufletelor care o vor citi, nimic altceva. 

Am păstrat mulÈ›i ani, în taină, aceste evenimente, atât faÈ›ă de soÈ›ia mea, cât È™i faÈ›ă de copiii mei, pentru că aÈ™a a hotărât duhovnicul meu. MulÈ›umesc lui Dumnezeu, din toată inima, că m-a învrednicit să trăiesc asemenea întâmplări cutremurătoare, pentru că, prin acestea, am putut să mă văd pe mine însumi È™i să înÈ›eleg È™i eu ce înseamnă adevărata pocăinÈ›ă, smerenia şi dragostea în Hristos.

Din acest univers pe cât de misterios pentru unii, pe atât de accesibil pentru alÈ›ii, v-am făcut părtaÈ™i cu câteva chipuri, destine È™i întâmplări, tocmai pentru a fi cât mai aproape de viaÈ›a monahală, de frumuseÈ›ea ei, È™i în semn de respect pentru cei care continuă să lumineze pe mai departe vetrele vechi sau noi ale ortodoxiei, fie că acestea sunt în munÈ›i, pe dealuri, pe obcini sau la intersecÈ›ii de drumuri.

Starea de priveghere în teologia ortodoxă este considerată fundamentală pentru mântuire, deoarece fără liniÈ™tirea minÈ›ii È™i a sufletului nu poÈ›i ajunge la pace, curăÈ›are È™i iluminare. În ceasul de priveghere regăsim parte din răbdarea noastră pe care o risipim în timpul zilei, ca la final să ne aflăm cu un pas mai aproape de Dumnezeu prin urcuÈ™ul nostru duhovnicesc.     „Slujirea liturgică în Biserica noastră n-a fost nicicând despărÈ›ită de slujirea cuvântului; de aceea, È™i nevoia de carte de predică este permanentă”, spune în prefaÈ›a cărÈ›ii părintele doctor Matei Corugă. Volumul Cuvântări la ceas de priveghere, semnat de ÎnaltpreasfinÈ›itul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei È™i RădăuÈ›ilor, este mult mai mult decât o carte de predică. Este o lucrare care te invită la un moment de priveghere ca, având mintea aÈ™ezată în inimă, să te adânceÈ™ti în spiritualitatea ortodoxă.     Cuprinsul volumului ne ghidează spre a descoperi informaÈ›ii care să ne fie sprijin în credinÈ›a ortodoxă, în timp ce ne putem îmbogăÈ›i cu importante referiri din cultura română È™i istoria poporului nostru È™i a vieÈ›ii bisericeÈ™ti. Subiectele de reflexie pe care le regăsim în carte: Sfânta Treime, Despre Maica Domnului, Despre Evanghelie È™i evangheliÈ™ti, Despre îngeri, Despre sfinÈ›i, Despre proroci, Despre apostoli È™i ucenici, Despre mucenici È™i mărturisitori, Despre ierarhi, Despre cuvioÈ™i monahi È™i mănăstiri, Despre sfinÈ›ii doctori fără de arginÈ›i, Sfântul Apostol Andrei, creÈ™tinătorul României, Despre sfinÈ›ii împăraÈ›i bizantini, Despre sfinÈ›ii voievozi români, Despre sfinÈ›ii închisorilor, Icoanele – imagini văzute ale Nevăzutului, Calea de dincolo de moarte, Despre Fericiri È™i Rugăciunea „Tatăl nostru”, ne arată, prin aÈ™ezarea lor, È™i o anumită rânduială pe care ar trebui să o adoptăm în privegherea noastră, toate începând cu gândul la Dumnezeu Cel în Treime È™i încheindu-se cu gândul la fericirea noastră, la cele nouă căi de a o atinge È™i la Rugăciunea de la care pleacă toate rugăciunile noastre.     „Doar o rugăciune sinceră, în care cererile noastre «să fie arătate lui Dumnezeu» (Filipeni 4, 6), când totul este gol È™i descoperit înaintea ochilor Aceluia în faÈ›a Căruia noi vom da socoteală (Evrei 4, 13), ne va uni cu Dumnezeu”, spune ÎnaltpreasfinÈ›itul Părinte Calinic în cuvântul său privind rugăciunea „Tatăl nostru”. Asemenea putem spune că doar prin lectură cu inimă sinceră, când în ceas de priveghere stăm cu sufletul deschis pentru a putea primi cuvânt de învăÈ›ătură, ne putem întâlni cu Dumnezeu, odihnindu-ne mintea È™i trupul.

Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechi timpuri o preocupare a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor. In acest sens, putem spune ca traducerea textelor sfinte de catre alte popoare in limba lor proprie a constituit si pentru poporul roman un indemn, ca orice fapta pilduitoare care cheama la savarsirea binelui.

Din cele mai frumoase cantari ale "Praznicului praznicelor si Sarbatoare a sarbatorilor", neobositul parinte Ierom. Ioan, incurajat de staretul sau, parintele Stefan, de la Chilia "Buna-Vestire", din Schitul lacu - Sfantul Munte Athos, a ales o buna parte alcatuind si punand la dispozitia celor dornici sa cinsteasca si prin jertfa de cantare stralucita Zi a Invierii, un volum intitulat semnificativ SLUJBA INVIERII.

Ordonarea cantarilor este cea dupa criteriul liturgic, cartea deschizandu-se cu renumita cantare nascuta din chemarea celei mai luminoase slujbe din Biserica Ortodoxa "Veniti de luati Lumina", glasul 5, a Arhiereului Evghenie Humulescu si incheindu-se cu cele doua chinonice ale Maretei Sarbatori, al lui Daniil Protopsaltul si al lui Grigorie Protopsaltul, tradus de Arhiereul husean Nectarie Frimu, urmate de irmosul calofonic, glasul 5, al lui Petru Berechet - "O, dumnezeiescul, o iubitul...".

Notatie psaltica.

Dupa trecerea la Domnul a parintelui Justin Parvu, parintele Proclu de la Metocu Balan a spus un cuvant profetic, care a inceput sa se implineasca: Sfantul Justin Parvu va face mari minuni, spre intarirea credintei poporului.  O mica parte din aceste minuni sunt cuprinse in acest volum, alaturi de marturii (majoritatea inedite) ale celor care l-au cunoscut si s-au folosit de prezenta si sfaturile sale.

Cuviosul Parinte Justin Marturisitorul a ajutat in timpul vietii multimi de oameni - si la fel vrea sa faca si acum.  Asa cum atunci primea pelerinii, uitand de foame sau de boala sau de somn, tot asa si astazi ii asculta in chip tainic pe toti cei care ii cer ajutorul.  Pentru ca, dupa moartea sa, harismele nu i s-au imputinat.  Dimpotriva, Dumnezeu le-a multumit, rasplatind acest vas ales care a patimit pentru Ortodoxie si Adevar, iubind Romania si neamul romanesc pana la jertfa...

(lipsa text)

Traducere si studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr

În urmă cu 225 de ani — pe 13 ianuarie 1772 — ierodiaconul Neofit Kavsokalivitul, refugiat la Braşov, încheia redactarea primului Manual de Împărtăşire continuă care îşi propunea restabilirea sensului apostolic şi patristic al practicii euharistice ortodoxe. Publicat anonim în 1777, manualul s-a izbit de răstălmăciri şi a stârnit polemici. În 1783 a intervenit în dezbatere şi Cuviosul Nicodim Aghioritul cu un al doilea manual publicat anonim: Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtăşirea continuă, relansând o aprinsă controversă care a durat trei sferturi de veac. Patriarhia Ecumenică a ţinut în tot acel răstimp o serie de sinoade şi a emis nenumărate scrisori şi documente oficiale.
Dată fiind uitarea acestor texte şi a altor surse esenţiale, sensul deplin al pledoariei monahilor tradiţionalişti — stigmatizaţi drept „colivari”, reprimaţi şi ulterior reabilitaţi — n-a fost şi nu este încă pe deplin sesizat până astăzi. În ultimă instanţă, ei nu voiau decât să restaureze etosul creştinismului apostolic şi al Bisericii vechi — etos pascal, în acelaşi timp euharistic, ascetic şi martiric. Dincolo de recuperarea istorică a acestei dispute, semnificaţia ei pentru practica liturgică actuală este de o actualitate perenă şi stringentă. Precedându-l de un amplu studiu istorico-teologic, diac. Ioan I. Ică jr restituie în volumul de faţă, pentru prima dată într-o limbă modernă, întreg dosarul controversei şi principalele mărturii ale Tradiţiei în această problemă de maximă importanţă pentru viaţa Bisericii dintotdeauna.